neversea

aproape uitasem de minunatul Neversea Kapital până aseară, spre miezul nopții, când de pe la Piața Gemeni a început să se audă zgomot și mai ales un bass super puternic. Am ajuns acasă, pe Moșilor, unde geamurile vibrau, fenomen nemaiîntâlnit până acum. Din muzică nu se înțelegea mare lucru, dar erau destui decibeli. În timp…

Ce noroc !

Am găsit în cutia poștală broșura „Semnul Fiarei Apocaliptice – rezumat”, de Dr. Ing. Dragoș George Cristian – 44 de ani, căsătorit, care locuiește în Brașov, autor al mai multor cărți „totalizând în format B5 mai mult de 1000 de pagini” (așa se prezintă el în intro). M-am gândit că nu poate fi vorba decât…

olx

Stradă din cartierul Tei: miau – miau – miau. Mă alint un pic cu pisica şi mai adaug 2 instantanee la cele 1000 de poze cu pisici din telefon. Când să-mi văd de drum, văd că vin spre mine 5 puradei.– De ce faci poză la pisică??? zice băiatul care pare liderul găştii.Eu imi dau…

proaspăt vopsit

Zona foişorul de foc, 23:40, in urma unei călătorii cu un troleibuz în retragere: un domn cu tricou kaufland trece pe lângă mine pe bicicletă, afişează zâmbetul colgate, spunând “drăguuuuță doamnă”. De pe o bordură se ridică un țigan: “lasă fata-n pace,mă, boule!’. Biciclistul ia repede viteză, dar la primul semafor se intoarce la mine…

în clepsidră

BCR a încheiat 2018 cu cel mai mare profit net din ultimii 10 ani (1.2 mld.lei)Experiența clientului BCR:– Nu mai am online banking de când a apărut George, o aplicație cu nume nefericit. De la introducerea lui George nu mi s-au mai generat codurile de e-banking, am încercat în nenumărate rânduri să sun la call…

emotie de toamna

chiar voiam să fac o postare în care să vă spun că au început să îmi placă nunțile, să mă emoționeze. că e posibil să te simți zen, relaxat, minunat, pe tocuri sau fără tocuri, la o nuntă. că e important să nu-ți uiți dresurile acasă și să gonești spre ultimul h&m deschis la bistrița…