De când mă uit la Heated Rivalry m-a apucat dorul de îndrăgosteală nebună, așa că aseară am deschis bumble și am scrollat un pic în gol până să-mi aduc aminte ce mă revoltă maxim la varianta autohtonă: faptul că opțiunile de orientare politică sunt limitate la apolitic / moderat / liberal / conservator. În Franța, Spania sau Germania (și probabil multe alte țări) poți să fii, desigur, de stânga, dar în România această opțiune nu există (poți alege să nu afișezi nimic despre orientarea politică dacă nu te identifici cu cele de mai sus, sau să scrii în bio). Cum s-a ajuns oare la această discriminare? La cercetarea de piață au constatat că o identitate politică de stânga nu e asumată în România, că pentru publicul bumble nu există? E doar o „adaptare” corporatistă a produsului? Faptul că opțiunile de identitate politică pot varia în funcție de localizare între niște țări (încă) democratice, care se bucură (încă) de libertate de expresie, e teribil de problematic și poate chiar conduce la normalizarea apoliticului de care mă plângeam în urmă cu niște ani. Îndemn la boicot.