aproape uitasem de minunatul Neversea Kapital până aseară, spre miezul nopții, când de pe la Piața Gemeni a început să se audă zgomot și mai ales un bass super puternic. Am ajuns acasă, pe Moșilor, unde geamurile vibrau, fenomen nemaiîntâlnit până acum. Din muzică nu se înțelegea mare lucru, dar erau destui decibeli.
În timp ce scrollam prin programul neversea să văd la ce ar trebui să mă mai aștept până dimineață (șoc și groază – nu știam niciun nume de la main stage), s-a auzit de jos un „Îmi bag p**a-n festivalu’ mă-tii!” (aș fi găsit mai potrivit un „îmi bag p**a în kapital!”, dar mi s-a părut ok și așa), după care vecinii au lansat contraofensiva manelelor. Nu eram pregătită nici pentru asta. M-am așezat în pat în timp ce geamurile vibrau și de afară se auzea fiecare vers din piesa lui Florin Cercel – Ce ți-am spus eu. A 3-a oară când s-au rostit cuvintele „i-auzi cum vine Cercel” am hotărât să mă uit la un episod din squid game până decid dacă sun la poliție sau nu. 45 de minute mai târziu, vecinii terminaseră protestul fonic și geamurile parcă vibrau mai puțin. n-am mai sunat nicăieri.
Felicitări Primăriei Municipiului București, atât pentru autorizarea organizării festivalului în mijlocul orașului, la distanțe infime față de zone rezidențiale, cât și pentru maniera profesionistă de a nu comunica nimic privind disconfortul fonic și de a ignora plângerile celor afectați.