Istoria bărbaților din viața mea născuți în ziua de 23 începe cu unchiul meu (fratele mai mare al lui tata), un bărbat adesea foarte mișto și inteligent, dar încăpățânat și arogant, încât îți vine să-l omori la fiecare interacțiune. De ziua lui, unchiul ne-a invitat prin sms la restaurantul Încotro. Jocurile de cuvinte sunt omniprezente în familia mea, iar acesta este un exemplu reușit, numele restaurantului fiind de fapt L’Incontro. Cu ajutorul lui tata și al lui google maps am ajuns în titan, acest cartier cu vibe de berlin de est când bate soarele, unde am depistat și L’Incontro și am găsit cu ușurință masa familiei datorită mirosului puternic de usturoi. cum m-am așezat, nepotul m-a întrebat :
– Tu știi din ce se trag peștii ?
– Din niște nevertebrate care trăiau în apă, zic repede, nesimtindindu-mă deloc stăpână pe acest subiect.
– Deci Dumnezeu nu a făcut peștii, a făcut doar oamenii.
Mă uit la unchi-miu, mă uit la tata, care tac chitic, dar noroc că vine chelnerul să mă întrebe dacă nu vreau ciorbă. Am cerut direct vin. Între timp, mătuși-mea începe să recite din biblie despre adam și eva. Vară-mea se trezește și ea:
– Acum îmi dau seama: bărbații au o coastă mai puțin ?
– Homo sapiens are un număr fix de coaste, zic.
Unchi-miu concluzionează :
– Mai bine faci și tu un copil, n-o să mai ai timp să le știi pe toate.