într-un restaurant thai-viet din Dortmund unde am renunțat să mai vorbesc în germana mea agramată, chelnerul m-a întrebat înainte de plecare de unde sunt. I-am spus că din România, a dat din cap ușor nedumerit și a zis “I never saw a woman eating so much coriander”. I-am zâmbit cu tot coriandrul blocat între dinți și i-am zis că de fapt sunt niște gene care determină iubirea sau ura față de coriandru (naționalitatea nefiind deloc determinantă). A părut și mai nedumerit, așa că a chemat toți colegii de la bucătărie și (bănuiesc că) le-a zis în limba lor ceea ce tocmai declarasem. Rezultatul a fost un fel de epifanie colectivă, cu onomatopee și plecăciuni. mi-au dat măcar coriandrul din partea casei.